Mos Nicolae, nedescoperitul mos...

Imi lipseste ceva.
Tocmai m-am intors de la o discutie tata-fiu.

T: L. , anu` asta vine Mosu?

In gandul meu, cum sa ma intrebe asa ceva, adica, am crescut, nu isi da si el seama... De fapt, m-a emotionat intrebarea si am plecat repede din bucatarie in camera. Am varsat niste lacrimi, singura, dar a intrat in camera si l-am luat in brate.
E tatal meu, care a inceput sa imi spuna :" Eu am vorbit de mult cu mosul, m-am intalnit chiar acum inainte sa ajung in casa, cu el, du-te la ghete, vezi ce ti-a adus. Ti le-ai facut macar? Le-ai sters? "
Am inceput sa rad, desigur, mi-a mai spus si alte lucruri atat emotionante cat si amuzante(el era foarte vesel) dadeam din cap si mai ziceam si eu cate ceva: " Ghete?!..o doamne...da..nu stiu.." cam atat. A plecat in sfarsit din camera, i-am spus de fapt ca am sa ma uit cand va face el dus.

Ma uit in oglinda. Imi aduc aminte de alte dati cand: stergeam ghetele inainte cu doua ore, iar cat lipseam din camera imi batea inima si fugeam repede sa caut in cizme, nu gaseam nimic(luminile stinse) si ma uitam repede pe vizor ca sa il prind odata si-odata pe mosu. Dar nu reuseam, era invizibil, mi-l inchipuiam cam asa: Un mos slab, inalt, imbracat cu un costum rosu, niste cizme maro inchis , dar fata mereu neagra, de fapt ca si cand te-ai imbraca intr-un costum, iar capul l-ai lasa in jos, ramanand un gol inchis, fara chip.

Ce fericita eram cand vedeam cadourile inainte sa adorm, iar cand ma trezeam cu ele parca nu-mi placea din cauza ca : "Off, de ce a trebuit eu sa adorm asa de repede si sa nu-l prind"? normal ca ma bucuram de fiecare data.

Asta imi lipseste- numai cred, pentru ca stiu adevarul, parintii mi-au fost mereu ''mosul". E dorul de copilarie, cand credeam.

Acum, fug repede sa vad... :))

Multumesc Iarna ca mi-ai sters ghetele

Bine...mi-am mai schimbat parerile. ! incerc sa readuc aceea magie haioasa..